Perfect little place.

Într-un fel, mi se pare atât de funny faptul ca în ultima săptămână nu am avut niciun vizitator; încă putin și o sa-mi ating idealul.
Oricum, în alta ordine de idei sper sa apuc sa termin postarea asta pana sa mi se termine bateriile de la tastatura care sclipocesc mai urat ca un licurici în perioada de împerechere. Oricum ca un hint, dacă mi s-a terminat bateria sa știți ca postul o sa aibă o încheiere idiot de brusca și o poza cu o banana...pentru ca lucrurile sunt mai frumoase când nu au niciun pic de noima; și pentru ca noi toți avem nevoie de câte un element al absurdului în viețile noastre din când in când, doar ca sa ne amintim ca am fost cândva copii(trăitul în Romania nu se clasifica în categoria elementelor absurde)

aveam în cap ceva..dar am uitat

Vreau musai sa scriu despre asta înainte sa-mi fac somnicul de la 2 și-un pic...

Vreau sa vorbesc despre oameni.

1) Oamenii indiferenți: despre oamenii indiferenți, cărora chiar nu le pasa de nimic, fără nici un motiv, pentru ca asa s-au trezit ei și nu vor sa auda de nimic în ziua respectiva, prin urmare nu sunt interesați de nimic altceva decât de ei și nicidecum de problemele celorlalți de a căror rezolvare sunt responsabili într-un fel sau altul și care le sunt făcute cunoscute prin simțuri putem spune ca nu își folosesc simțurile sau cel putin nu vor sa își folosească simțurile ... rezulta NESIMȚIȚI! simplu nu?

2) Evident, oamenii nesimțiți au și ei un alibi. Ei sunt deseori frecați la melodie de următoarea categorie de oameni: aceasta e cea a SMIORCĂIȚILOR. Smiorcăiții sunt cei în jurul cărora se rotește universul și țin cu tot dinadinsul sa facă lucrul asta cunoscut tuturor... Ei nu au pic de jena în a cere ajutorul oricui chiar și de 3600 de ori pe ora afișând de fiecare data un zâmbet forțat sau deja celebri "puppy dog eyes" Când vine vorba de a-și ajuta semenii, smiorcăiții se vor transforma brusc în NESIMȚIȚI considerând ca este de datoria lor sa se plângă ca lucrurile nu merg bine și ca "cineva ar trebui sa facă ceva". Normal ca e ușor sa te plângi cu mâinile in buzunare la căldurică dar cât de productiva poate fi treaba asta? Evident smiorcăiții sunt un fel de inamici naturali ai Nesimțiților, cele 2 specii coabitând fara sa interacționeze...ca nu le iese nimic, nu de alta..

Evident după cum va dați seama Romania abunda în Nesimțiți și Smiorcăiți ambele specii meritând sa fie făcute săpun și trimise la export!

3) A treia categorie despre care povestesc astăzi este cea plina de POLITICIENI DE OCAZIE, categorie în care cu rușine ma încadrez și eu. Nici ăștia nu îs prea productivi da' își mai dau cu părerea din când în când asupra câte vreunui nimic și astfel mai afla și lumea ca ei încă trăiesc. De obicei ei joaca rolul de avocatul poporului, mereu imparțiali si niciodată cu un anturaj bine definit. Ăștia sunt aia care vin de obicei cu gura mare și pun întrebări agasante de gen "da de ce-i coada aici?", apoi iau inițiativă pentru ca în final sa ajungă sa facă un mare nimic...

4) A patra categorie e cea a Oamenilor de treaba. Cei care mai mișcă câte ceva pe ici pe colo ... sunt putini dar și aia care sunt sunt buni. Cu mândrie pot sa afirm ca știu destui și ca fiecare dintre ei e un om de toată cinstea.

In fiecare dintre noi exista cate putin din aceste tipuri de oameni însa doar conștiința noastră stabilește ce proporție din fiecare

Oricum, nu despre asta voiam sa vorbesc astăzi dar m-am luat cu altele... poate data viitoare spun și eu ceva interesant sau coerent:)

Aaa... și vreau sa reiau faza cu melodia saptamanii...:)

simplu.

pentru ca...din cand in cand, mai uiti si tu ca doar esti om :)

(unul din cele mai inteligente îndemnuri scrise pe pereții tristi ai capitalei)

Si vreau sa precizez ca stilul blogului ăstuia o sa se schimbe.. pentru ca și eu m-am schimbat... Am nevoie de ceva în care sa îmi gasesc liniștea iar scrisul e o alternativa buna. Nu o sa promovez blogul pe nicăieri si rog pe eventualii cititori sa nu o facă nici ei. Nu sunt interesat de views-uri sau comentarii. Tot ce vreau e sa rămână o urma a faptului ca am trecut și eu pe aici :)

Fara alte introduceri.... i'm back!

Bancuri, glume și miștouri

ba eu m-am plictisit... vreau la stand-up

http://punchline.ro/2011/09/castiga-o-invitatie-dubla-la-maratonul-de-stand-up-comedy/

This is how we like it!

it almost had me crying.......

Long live the SOVIET UNION!

This is how we do things in Soviet Russia!

Jurnalul unui bugetar

A mai trecut o zi de muncă, a mai trecut o zi aproape gratuită din partea statului. Veștile bune nu întârzie să apară totuși, se pare că ni se vor ieftini salariile, deci cred că e de bine. Nu că aș fi învățat eu prea multă carte în cele 2 facultăți pe care le-am făcut, dar îmi place să am încredere în dom' Băsescu, că zâmbește fain.Oricum, toată lumea știe că politica e o curvă, așa că nu mă îngrijorez. Azi, în pauza de masă am fost printre altele și la pescuit. Am prins cina din seara asta, așa că nu mai trebuie să mănânc iaurt cu pâine ca săptămâna trecută. Îmi plac schimbările ăstea. Cred că ar fi foarte bine dacă aș merge în fiecare zi la pescuit: și pot să fac asta chiar în pauză, după ce mă uit la film și înainte să trag un pui de somn. În ultimul timp ne-au făcut pauzele un pic mai mari, s-au gândit ei că dacă adaugă încă 2 ore în care nu ne plătesc mai fac niște economie; eu nu văd mari diferențe dar șefu' zice că deja avem bani la buget și în curând o să revenim la cum erau lucrurile înainte. Și cum să nu îl cred eu pe șefu' că doar e PDL-ist și zâmbește frumos ca Băsescu.

Am învățat săptămâna asta și cum să captez apa de ploaie pe balcon. A fost o adevărată binecuvântare să avem apă din nou, mai ales că nici eu nici nevastă-mea nu ne mai spălasem pe dinți de vreo 4 săptămâni de când ne-au debranșat ăștia garsoniera. Ăla mic a avut mai mult noroc ca noi că a apucat să se ducă la bunică-sa chiar cu câteva ore înainte să o debranșeze și pe ea. Mă gândeam pe viitor să mă apuc de ceva mai productiv, cum ar fi oieritul, sau tâmplăria. Deja am găsit pe ebay niște oi numai bune de muls. Nu e cine știe ce, dar măcar o să avem mâncare, nu ca acum...

Mă gândeam azi că mai e un pic și începe școala, ăla mic cred că iar o să vrea creion....caiet nu-i mai iau că i-am luat anul trecut unu. Oricum nu avem bani de cărți și profesorii nu mai intră la ore, da' îl trimit oricum la școală că el e viitoru acestei țări.... Și lu' dom' Băsescu am văzut că îi plac copiii; deși lumea e rea și zice că l-a lovit p-ăla, eu zic că palma aia nu e nimic față de ce ne-a făcut el noua.

Oricum, acum e târziu și începe să se întunece, așa că în curând n-o să mai am lumină să scriu. Zic asta în încheiere ca o notă pentru mai târziu, că totuși nu contează cât e de rău, că va fi și mai rău. Asta dacă nu mai vin încă odată rușii să mai facă o revoluție pentru noi, atunci ar fi chiar de căcat....

Listening to: Taxi - E criză!

Pă bune!

Deci, pă bune de nu vroiam să scriu ceva marfă azi, și aveam și o idee bună, și găsisem și câteva clipuri geniale să ne râdem împreună și aveam o melodie bestială de pus la rubrica Listening to.. și aveam și chef de scris plus timp din belșug. :X

Dar apoi am realizat că mai am câteva questuri de făcut, și câteva achievments de unlocked. Nu mai aduc vorba de atâtea bloguri marfă pe care le-am devorat din scoarță în scoarță astăzi iar nu în ultimul rând.... azi mi-a mers vplayul mai bine ca niciodată, și m-am uitat și eu „ca omu” la Scrubs toată ziua și la Heroes în prealabil. Și prin postul ăsta care nici măcar post nu se poate numi vă anunț că o să scriu în curând...când nu o să mai meargă vplayul din nou :D

Și uite și o melodie marfă ca să nu vă sinucideți în așteptare..

(aș mai scrie eu că acum nu mai am chef să mă uit la porcării americănești dar ... lasă )

Salutări

Yo nigga!....Țin foarte mult să vă salut de aici de unde sunt eu, unde deși nu am internet sau vreun computer eu totuși improvizez doar pentru a fi aproape de voi. Am pus pe unu mai clăpăug să stea cu un fir în mână ca să prindem semnal wi/fi și am improvizat o tastatură din scoici și chiștoace de pe plajă. Space-ul încă e viu și cred că are de gând să își depună icrele pe Alt :-S.

A fost mai greu la începu, dar amu ne-am obișnuit, am început să vânăm politicieni ca să facem rost de carne proaspătă, iar apă stoarcem din palmierii lu nenea Agaton pe care îi iubim și îi cinstim. Reușim să dormim bine în nopțile în care nu suntem de gardă; eu le-am zis să nu stam de gardă că nu-i necesar, dar restul supraviețuitorilor călătoriei cu trenul au spus că e mai bine așa pentru că în caz că vine fiscul să ne mai ceară încă 5% tva putem să fugim repede să ne ascundem pe dig.

Îmi place aici mai ales pentru că sunt fete frumoase.....noaptea......Mâncarea este excepțională..după ce o cureți de nisip, totuși doamna profesoară spune că e curată. A și suflat dânsa peste câteva fructe găsite și dup-aia ni le-a dat să mâncăm. Ea zice că Robert așa a venit de acasă cu bubițele alea pe gât.

O să ne întoarcem în curând înapoi în oraș, fix după ce facem rost de bani de tren, că fetele nu vor să meargă cu nașu...Banii pe care mi i-ați dat i i-am dat unui băiat care a zis că mi-i dă înapoi zilele astea... a zis că se duce până la magazin săi schimbe, dar eu cred că s-a dus la vreun magazin în constanța că în stațiune n-avea să schimbe și probabil s-a pierdut prin orașul ăla mare; săracul de el, sper să fie bine...în rest, copilași, pot să vă transmit decât salutări de pe litoral....Acum trebuie să plec pentru că tipul clăpăug care face rost de Wi/fi a început să se albăstrească la față..ne vedem...sper...

Băi ce marfă e blogspotu ăsta... te lasă să îți publici chestia chiar și după câteva zile după ce ai scris-o :S

PA!

Eu mă duc să mă lăfăi un pic prin țărișoara asta...voi să rămâneți aici și să aveți grijă să nu-mi fure cineva postările și mai ales ... dacă o să cadă blogspotul, vă rog, să-mi dea cineva un beep ca să pot să beau și eu liniștit o bere pentru asta;)

Aaaa...era să uit..dacă aveți drum pe litoral și vedeți un tip urât, îmbrăcat în alb, și cu o șapcă de mariner (d-aia marfă nu d-ailaltă de care au toți gheii) faceți un bine și dați-i o bere ;)

Și apropo...uite un sfârșit alternativ pentru povestioara de aici...tocmai când duba se apropia iar nimeni nu spunea nimic un asteroid a căzut peste orașul Pașcani ștergând totul pe o suprafață de câteva sute de kilometri pătrați....THE END (asta pentru că anumiți oameni s-au arătat nemulțumiți de felul în care s-a terminat prima oară)

one of us.. -part 3

[ Pentru cei care nu au citit primele două episoade din chestioara asta, le puteți găsi aici și aici ]

Mașina mai dădu câteva ture prin acel cartier, în privirile de mustrare ale bătrânilor care încă mai sperau că Ceaușescu trăiește și o să se întoarcă să le-arate el tinerilor ăștia și dezmățului lor... Pițipoanca se simțea obosită dar credea că asta e de la ziua plină pe care tocmai o avea. Deja se liniștise aproape complet în legătură cu mesajul de pe telefonul ei, și chiar râdea în sinea ei de bietul nesuferit: era doar un bărbat de vreo 30 de ani cu care a umblat vreo 2 săptămâni doar pentru că avea mașină; nici măcar nu apucase să se culce cu el așa că nu înțelegea ce mai au de împărțit.

Nici măcar bass-ul de la o oarecare melodie house dat la maxim, nu reuși să o revigoreze. Puse ușor capul pe umărul băiatului din stânga sa urmărind cu atenție mașinile parcate pe marginea strazii. Nu observase nimic în neregulă cu ea gândindu-se că în maxim 5 minute va fi acasă, dormind fără nici o grijă în patul ei. Văzu cum se apropiau de scara blocului ei, și văzu chiar și cum au trecut de ea, chiar înainte ca pițipoanca să adoarmă în brațele tipului de lângă ea. Urmă apoi un drum de vreo 15 minute până într-un câmp de la câțiva kilometri de oraș, unde băieții se asigurară că sunt singuri. În scurt timp fata se trezi, dar încă era prea amorțită ca să se miște, iar durerea de cap simțea că îi seacă și ultima picătură de vlagă din ea...Unul dintre băieți, se repezi la ea încercând să-i rupă hainele dar fu împiedicat de 2 dintre ei, al treilea chiar izbindu-i cu sete o palmă. Se citea pe fețele acelor copii că habar n-aveau ce făceau și că erau speriați de moarte, în fond, și planul lor de răpire era deplorabil, poliția putând să-i găsească în orice moment. Timp de mai bine de o oră cei 4 au purtat discuții aprinse, departe de auzul neputincioasei pițipoance. Acesta avu destul timp la dispoziție să se gândească la viața un pic cam prea extravagantă pe care o dusese. Și deși nu avea idee ce se va întâmpla cu ea, se gândea la maică-sa și la cum avusese dreptate în toate acele discursuri pe care încerca să i le țină aproape în fiecare seară. Se mai gândea și la viața ei de până atunci și nu reușea să înțeleagă unde greșise. În fine, dincolo de toate astea, se îmbărbăta cu gândul că este doar o glumă proastă și totul o să fie bine a 2-a zi când se va trezi în camera ei și va scoate același Nokia vechi și zgâriat de sub pernă.

În final, unul dintre băieți veni să discute cu ea. Trecuse deja destul de mult timp așa că afară se întunecă. Când îl văzu apropiindu-se pițipoanca se gândi să țipe dar apoi își dădu seama că asta nu ar ajuta-o cu nimic și poate chiar i-ar înrăutăți situația. El era un tip blond, cu ochii verzi, foarte bine făcut și atrăgător pe nume Robert. Dintre toți 4 băieții, cu el, pițipoanca se înțelegea cel mai bine... Cu el vorbea la petreceri când era beată și se simțea superioară tuturor din cameră așa că pleca și cu el fumase 2 pachete de țigări pe balcon într-o noapte când se aflau într-o excursie cu clasa în cine mai știe ce oraș de 2 bani; totodată el fusese cel care îi rupsese mai devreme o palmă colegului său care dorise să testeze ”noua achiziție”.

După ce o asigură de vreo 2 ori că totul o să fie bine îi spuse că ei nu aveau de gând să-i facă nimic și că au făcut asta doar în interesul ei. Îi oferi o țigară pe care o acceptă și cu mișcări aproape forțate ridică brațul pentru a-și primi darul, apoi făcu un efort supraomenesc pentru a prinde între buze micuțul Kent. O ploaie de întrebări și de înjurături se coborî asupra lui Robert în cele din urmă dar ca răspuns la toate acestea el spuse ”Îți amintești seara aceea în care mi-ai spus că tatăl tău este la muncă în Italia și că ai da orice ca să fi aproape de el?”. Ea se întoarse dintr-o dată cu fața care până atunci privise spre întunericul câmpului și în lumina interioară a Daciei privi chipul sigur, care nu prezenta nicio primejdie al colegului ei, apoi adoptă aceeași poziție nepăsătoare, de captiv, și privind din nou pe geam ripostă „ți-am spus că vreau să-l văd pe tata, nu să fiu răpită. Ai face bine să mă aduci înapoi acasă chiar acum dacă nu vrei să ai probleme cu tot cartierul meu”. Văzând că fata nu înțelege ce vrea el să spună băiatul reîncepu: „văd că nu înțelegi, ai putea fi liberă ca pasările, să faci ce vrei tu, ai scăpa de maică-ta și ai fi și aproape de taică-tu. În plus ai putea să îți faci și banii tăi, știi că întotdeauna ți-ai dorit să scapi din dugheana aceasta de oraș”, apoi urmă un dialog plin de replici, dar în care băiatul câștigă, reușind să o pună pe pițipoancă pe gânduri. Prostuța fată, care aproape își recăpătase puterile și era chiar interesată de propunerea băiatului își făcea deja planurile gândindu-se că va fi chelneriță prin vreun bar absolut totul putând lua o întorsătură favorabilă pentru ea că doar știuse întodeauna că ea e mult prea bună pentru orașul ăla de doi bani și că ar putea să-și facă un trai excelent în viață dacă ar avea ocazia. Din senin, parcă numai pentru a se asigura că e bine din nou îi lipi băiatului o palmă cu toată setea cuvenită unei răpiri și fără să se gândească la vreo consecință sau orice alt pericol exclamă cu zâmbetul pe buze ”mă bag!”.

Robert îi făcu atunci semn unuia dintre prietenii săi, care se apropiase între timp de mașină fără ca pițipoanca să-l vadă că totul e ok, acela scoțând un mobil din buzunar și purtând mai puțin de un minut o conversație neînțeleasă cu o oarecare persoană necunoscută. După ce bagă telefonul în buzunar, acel băiat, pe care pițipoanca îl știa doar din vedere se apropie de mașină, fata observând că băiatul și-a schimbat hainele într-o cămașă Armani și niște bermude care îi puneau șuncile în evidență.

Cam 3 minute mai trecură fără ca nimeni să scoată un cuvânt iar la vreo 500 de metri se putură zări farurile unei oarecare mașini. Pițipoanca refuză să pună orice întrebare gândindu-se că ar părea prea proastă dacă ar întreba ce se întâmplă, dar nu se putu abține să îi adreseze lui Robert o privire dojenitoare însoțită de un ”De ce faceți asta?”, întrebare la care băieții nu răspunseră ci se mulțumiră să plece amândoi capetele în pământ. Era în jur de miezul nopții când mașina opri în fața celor ale băieților; deși avea faza lungă activată, pițipoanca putu observa forma clară a unei dube, din care coborî un bărbat cam de vârsta a 2-a cu părul lung, strâns în coadă, și o barbă semi-încărunțită. Deși era mijlocul verii și mijlocul nopții bărbatul nu se arăta deranjat de faptul că purta o haină de piele și ochelari de soare. Băiatul grăsuț, care își schimbase hainele se duse și schimbă cu el nu mai mult de 3 cuvinte, prin care bărbatul se asigură că totul este în regulă, după care îi dădu un plic micului interlop. Își făcu apariția un alt bărbat care coborî din dubă, și acesta purtând o haină de piele, dar având o față mult mai expresivă și mai bătută de soartă decât a colegului său. Acesta se apropie suficient de repede și de mult de mașină încât să o sperie pe pițipoancă astfel că, în clipa în care el o apucă de mână și o trase afară cu o forță pe care nimeni nu s-ar fi așteptat ca un om de statura lui să o dețină ea se împotrivi vehement zbătându-se până ajunse în fața celuilalt tip. Nimeni nu răspunse la rugămintea ei adresată oricui auzea: ”Stați! vreau să o văd pe mama înainte să plec!” și altor rugăminți și griji pe care numai o fată le poate avea cum ar fi:” Hainele mele! nu pot pleca fără să îmi iau hainele mele!”. Înainte de a fi închisă în spatele dubei auzi doar o frântură din conversația care reîncepu între șoferul dubei și cel al daciei ”ai spus că nu vor fi probleme!”; ”Nu sunt! ea e doar timidă”; ”Ar fi spre binele ei să nu fie.....”. Închisă în spatele rece al dubei pițipoanca își dădu seama ce greșeală imensă făcu și ce se va întâmpla cu ea.

În creierii nopții, pe un câmp de pe undeva de pe-afara Pașcaniului, o dubă merge încet pe un drum prost, de țară, îndreptându-se spre Spania cu o nouă captură ușoară adunată de pe undeva de prin creierii Moldovei.