vineri, 28 octombrie 2011

Perfect little place.

Într-un fel, mi se pare atât de funny faptul ca în ultima săptămână nu am avut niciun vizitator; încă putin și o sa-mi ating idealul.
Oricum, în alta ordine de idei sper sa apuc sa termin postarea asta pana sa mi se termine bateriile de la tastatura care sclipocesc mai urat ca un licurici în perioada de împerechere. Oricum ca un hint, dacă mi s-a terminat bateria sa știți ca postul o sa aibă o încheiere idiot de brusca și o poza cu o banana...pentru ca lucrurile sunt mai frumoase când nu au niciun pic de noima; și pentru ca noi toți avem nevoie de câte un element al absurdului în viețile noastre din când in când, doar ca sa ne amintim ca am fost cândva copii(trăitul în Romania nu se clasifica în categoria elementelor absurde)


       
Oricum iar deviez de la subiect si nu e bine. Astazi vreau sa propun o idee. S-ar putea spune, daca ar avea cine sa o spuna, ca ideea asta a mea ar fi despre o societate utopica(desi nu prea).   Vreau sa ne amintim cu totii care este cel mai valoros lucru pe care oamenii, doar in simplitatea lor si neinfluentati de vreun sistem politic si scial cunoscut, il au de oferit. V-ar tenta sa spuneti dragostea, dar acesta este un subiect mult prea abstract si totodată cu mult prea multe ramificatii pentru a putea fi inteles, asa ca pentru moment ma voi opri aspura incerderii.
Ce ne dorim unii de la altii, inca din monemtul in care realizam ca suntem suficient de maturi pentru a avea dorinte viabile este increderea  Este elementul dupa care tanjim inca din adolescenta pana in negura batranetei.
Acum, motivul care face un lucru atat de valoros este raritatea lui, iar increderea este unul din cele mai rare sentimente de pe aici.
O alta intrebare care ar putea fi pusa ar fi, de ce nu ofera oamenii incredere? Lucrurile ar fi mult mai simple daca noi toti am avea incredere unul in celalalt. Raspunsul , care apare cat se poate de prompt si sigur ar fi ca oamenii pur si simplu se tem sa fie inselati daca isi ofera increderea pe tava.
Acum intervine solutia, un pic idioata si deloc elocventa dupa parerea mea: Ce-ar fi daca toti am uita de diferentele dintre noi si ne-am uni fortele intr-un efort general in numele binelui general? Suna banal, dar de obicei solutiile simple sunt cele care triumfa in final; ganditi-va ca pentru a primi incerderea la care ne asteptam trebuie sa o oferim si noi la randul nostru si nimic mai mult. Ganditi-va la societate ca la un domino urias, iar la fiecare persoana ca la o singura piesa din acel domino... momentul in care piesa cade este momentul in care persoana a renuntat la increderea sa si la demnitate in favoarea vreunei orcarei situatii. insa acea piesa, odata cazuta nu se mai poate ridica, iar mult, determina la randul ei caderea unei alte piese pana cand absolut toate piesele au cazut, iar nimeni nu mai are incredere in nimeni.
Ceea ce propun este ca toate piesele dominoului sa fie rearanjate  iar noi sa avem sansa sa traim intr-o lume mai buna , avand experienta situatiilor trecute.


oricum textul asta e de domeniu sf-ului si nu trebuie luat in serios [nici nu sunt sigur ca e scris corect (mi-e lene sa il recitesc)].


si acum momentul pentru cea mai detestata parte a blogului, evident melodia saptamanii ..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu