Pă bune!

Deci, pă bune de nu vroiam să scriu ceva marfă azi, și aveam și o idee bună, și găsisem și câteva clipuri geniale să ne râdem împreună și aveam o melodie bestială de pus la rubrica Listening to.. și aveam și chef de scris plus timp din belșug. :X

Dar apoi am realizat că mai am câteva questuri de făcut, și câteva achievments de unlocked. Nu mai aduc vorba de atâtea bloguri marfă pe care le-am devorat din scoarță în scoarță astăzi iar nu în ultimul rând.... azi mi-a mers vplayul mai bine ca niciodată, și m-am uitat și eu „ca omu” la Scrubs toată ziua și la Heroes în prealabil. Și prin postul ăsta care nici măcar post nu se poate numi vă anunț că o să scriu în curând...când nu o să mai meargă vplayul din nou :D

Și uite și o melodie marfă ca să nu vă sinucideți în așteptare..

(aș mai scrie eu că acum nu mai am chef să mă uit la porcării americănești dar ... lasă )

Salutări

Yo nigga!....Țin foarte mult să vă salut de aici de unde sunt eu, unde deși nu am internet sau vreun computer eu totuși improvizez doar pentru a fi aproape de voi. Am pus pe unu mai clăpăug să stea cu un fir în mână ca să prindem semnal wi/fi și am improvizat o tastatură din scoici și chiștoace de pe plajă. Space-ul încă e viu și cred că are de gând să își depună icrele pe Alt :-S.

A fost mai greu la începu, dar amu ne-am obișnuit, am început să vânăm politicieni ca să facem rost de carne proaspătă, iar apă stoarcem din palmierii lu nenea Agaton pe care îi iubim și îi cinstim. Reușim să dormim bine în nopțile în care nu suntem de gardă; eu le-am zis să nu stam de gardă că nu-i necesar, dar restul supraviețuitorilor călătoriei cu trenul au spus că e mai bine așa pentru că în caz că vine fiscul să ne mai ceară încă 5% tva putem să fugim repede să ne ascundem pe dig.

Îmi place aici mai ales pentru că sunt fete frumoase.....noaptea......Mâncarea este excepțională..după ce o cureți de nisip, totuși doamna profesoară spune că e curată. A și suflat dânsa peste câteva fructe găsite și dup-aia ni le-a dat să mâncăm. Ea zice că Robert așa a venit de acasă cu bubițele alea pe gât.

O să ne întoarcem în curând înapoi în oraș, fix după ce facem rost de bani de tren, că fetele nu vor să meargă cu nașu...Banii pe care mi i-ați dat i i-am dat unui băiat care a zis că mi-i dă înapoi zilele astea... a zis că se duce până la magazin săi schimbe, dar eu cred că s-a dus la vreun magazin în constanța că în stațiune n-avea să schimbe și probabil s-a pierdut prin orașul ăla mare; săracul de el, sper să fie bine...în rest, copilași, pot să vă transmit decât salutări de pe litoral....Acum trebuie să plec pentru că tipul clăpăug care face rost de Wi/fi a început să se albăstrească la față..ne vedem...sper...

Băi ce marfă e blogspotu ăsta... te lasă să îți publici chestia chiar și după câteva zile după ce ai scris-o :S

PA!

Eu mă duc să mă lăfăi un pic prin țărișoara asta...voi să rămâneți aici și să aveți grijă să nu-mi fure cineva postările și mai ales ... dacă o să cadă blogspotul, vă rog, să-mi dea cineva un beep ca să pot să beau și eu liniștit o bere pentru asta;)

Aaaa...era să uit..dacă aveți drum pe litoral și vedeți un tip urât, îmbrăcat în alb, și cu o șapcă de mariner (d-aia marfă nu d-ailaltă de care au toți gheii) faceți un bine și dați-i o bere ;)

Și apropo...uite un sfârșit alternativ pentru povestioara de aici...tocmai când duba se apropia iar nimeni nu spunea nimic un asteroid a căzut peste orașul Pașcani ștergând totul pe o suprafață de câteva sute de kilometri pătrați....THE END (asta pentru că anumiți oameni s-au arătat nemulțumiți de felul în care s-a terminat prima oară)

one of us.. -part 3

[ Pentru cei care nu au citit primele două episoade din chestioara asta, le puteți găsi aici și aici ]

Mașina mai dădu câteva ture prin acel cartier, în privirile de mustrare ale bătrânilor care încă mai sperau că Ceaușescu trăiește și o să se întoarcă să le-arate el tinerilor ăștia și dezmățului lor... Pițipoanca se simțea obosită dar credea că asta e de la ziua plină pe care tocmai o avea. Deja se liniștise aproape complet în legătură cu mesajul de pe telefonul ei, și chiar râdea în sinea ei de bietul nesuferit: era doar un bărbat de vreo 30 de ani cu care a umblat vreo 2 săptămâni doar pentru că avea mașină; nici măcar nu apucase să se culce cu el așa că nu înțelegea ce mai au de împărțit.

Nici măcar bass-ul de la o oarecare melodie house dat la maxim, nu reuși să o revigoreze. Puse ușor capul pe umărul băiatului din stânga sa urmărind cu atenție mașinile parcate pe marginea strazii. Nu observase nimic în neregulă cu ea gândindu-se că în maxim 5 minute va fi acasă, dormind fără nici o grijă în patul ei. Văzu cum se apropiau de scara blocului ei, și văzu chiar și cum au trecut de ea, chiar înainte ca pițipoanca să adoarmă în brațele tipului de lângă ea. Urmă apoi un drum de vreo 15 minute până într-un câmp de la câțiva kilometri de oraș, unde băieții se asigurară că sunt singuri. În scurt timp fata se trezi, dar încă era prea amorțită ca să se miște, iar durerea de cap simțea că îi seacă și ultima picătură de vlagă din ea...Unul dintre băieți, se repezi la ea încercând să-i rupă hainele dar fu împiedicat de 2 dintre ei, al treilea chiar izbindu-i cu sete o palmă. Se citea pe fețele acelor copii că habar n-aveau ce făceau și că erau speriați de moarte, în fond, și planul lor de răpire era deplorabil, poliția putând să-i găsească în orice moment. Timp de mai bine de o oră cei 4 au purtat discuții aprinse, departe de auzul neputincioasei pițipoance. Acesta avu destul timp la dispoziție să se gândească la viața un pic cam prea extravagantă pe care o dusese. Și deși nu avea idee ce se va întâmpla cu ea, se gândea la maică-sa și la cum avusese dreptate în toate acele discursuri pe care încerca să i le țină aproape în fiecare seară. Se mai gândea și la viața ei de până atunci și nu reușea să înțeleagă unde greșise. În fine, dincolo de toate astea, se îmbărbăta cu gândul că este doar o glumă proastă și totul o să fie bine a 2-a zi când se va trezi în camera ei și va scoate același Nokia vechi și zgâriat de sub pernă.

În final, unul dintre băieți veni să discute cu ea. Trecuse deja destul de mult timp așa că afară se întunecă. Când îl văzu apropiindu-se pițipoanca se gândi să țipe dar apoi își dădu seama că asta nu ar ajuta-o cu nimic și poate chiar i-ar înrăutăți situația. El era un tip blond, cu ochii verzi, foarte bine făcut și atrăgător pe nume Robert. Dintre toți 4 băieții, cu el, pițipoanca se înțelegea cel mai bine... Cu el vorbea la petreceri când era beată și se simțea superioară tuturor din cameră așa că pleca și cu el fumase 2 pachete de țigări pe balcon într-o noapte când se aflau într-o excursie cu clasa în cine mai știe ce oraș de 2 bani; totodată el fusese cel care îi rupsese mai devreme o palmă colegului său care dorise să testeze ”noua achiziție”.

După ce o asigură de vreo 2 ori că totul o să fie bine îi spuse că ei nu aveau de gând să-i facă nimic și că au făcut asta doar în interesul ei. Îi oferi o țigară pe care o acceptă și cu mișcări aproape forțate ridică brațul pentru a-și primi darul, apoi făcu un efort supraomenesc pentru a prinde între buze micuțul Kent. O ploaie de întrebări și de înjurături se coborî asupra lui Robert în cele din urmă dar ca răspuns la toate acestea el spuse ”Îți amintești seara aceea în care mi-ai spus că tatăl tău este la muncă în Italia și că ai da orice ca să fi aproape de el?”. Ea se întoarse dintr-o dată cu fața care până atunci privise spre întunericul câmpului și în lumina interioară a Daciei privi chipul sigur, care nu prezenta nicio primejdie al colegului ei, apoi adoptă aceeași poziție nepăsătoare, de captiv, și privind din nou pe geam ripostă „ți-am spus că vreau să-l văd pe tata, nu să fiu răpită. Ai face bine să mă aduci înapoi acasă chiar acum dacă nu vrei să ai probleme cu tot cartierul meu”. Văzând că fata nu înțelege ce vrea el să spună băiatul reîncepu: „văd că nu înțelegi, ai putea fi liberă ca pasările, să faci ce vrei tu, ai scăpa de maică-ta și ai fi și aproape de taică-tu. În plus ai putea să îți faci și banii tăi, știi că întotdeauna ți-ai dorit să scapi din dugheana aceasta de oraș”, apoi urmă un dialog plin de replici, dar în care băiatul câștigă, reușind să o pună pe pițipoancă pe gânduri. Prostuța fată, care aproape își recăpătase puterile și era chiar interesată de propunerea băiatului își făcea deja planurile gândindu-se că va fi chelneriță prin vreun bar absolut totul putând lua o întorsătură favorabilă pentru ea că doar știuse întodeauna că ea e mult prea bună pentru orașul ăla de doi bani și că ar putea să-și facă un trai excelent în viață dacă ar avea ocazia. Din senin, parcă numai pentru a se asigura că e bine din nou îi lipi băiatului o palmă cu toată setea cuvenită unei răpiri și fără să se gândească la vreo consecință sau orice alt pericol exclamă cu zâmbetul pe buze ”mă bag!”.

Robert îi făcu atunci semn unuia dintre prietenii săi, care se apropiase între timp de mașină fără ca pițipoanca să-l vadă că totul e ok, acela scoțând un mobil din buzunar și purtând mai puțin de un minut o conversație neînțeleasă cu o oarecare persoană necunoscută. După ce bagă telefonul în buzunar, acel băiat, pe care pițipoanca îl știa doar din vedere se apropie de mașină, fata observând că băiatul și-a schimbat hainele într-o cămașă Armani și niște bermude care îi puneau șuncile în evidență.

Cam 3 minute mai trecură fără ca nimeni să scoată un cuvânt iar la vreo 500 de metri se putură zări farurile unei oarecare mașini. Pițipoanca refuză să pună orice întrebare gândindu-se că ar părea prea proastă dacă ar întreba ce se întâmplă, dar nu se putu abține să îi adreseze lui Robert o privire dojenitoare însoțită de un ”De ce faceți asta?”, întrebare la care băieții nu răspunseră ci se mulțumiră să plece amândoi capetele în pământ. Era în jur de miezul nopții când mașina opri în fața celor ale băieților; deși avea faza lungă activată, pițipoanca putu observa forma clară a unei dube, din care coborî un bărbat cam de vârsta a 2-a cu părul lung, strâns în coadă, și o barbă semi-încărunțită. Deși era mijlocul verii și mijlocul nopții bărbatul nu se arăta deranjat de faptul că purta o haină de piele și ochelari de soare. Băiatul grăsuț, care își schimbase hainele se duse și schimbă cu el nu mai mult de 3 cuvinte, prin care bărbatul se asigură că totul este în regulă, după care îi dădu un plic micului interlop. Își făcu apariția un alt bărbat care coborî din dubă, și acesta purtând o haină de piele, dar având o față mult mai expresivă și mai bătută de soartă decât a colegului său. Acesta se apropie suficient de repede și de mult de mașină încât să o sperie pe pițipoancă astfel că, în clipa în care el o apucă de mână și o trase afară cu o forță pe care nimeni nu s-ar fi așteptat ca un om de statura lui să o dețină ea se împotrivi vehement zbătându-se până ajunse în fața celuilalt tip. Nimeni nu răspunse la rugămintea ei adresată oricui auzea: ”Stați! vreau să o văd pe mama înainte să plec!” și altor rugăminți și griji pe care numai o fată le poate avea cum ar fi:” Hainele mele! nu pot pleca fără să îmi iau hainele mele!”. Înainte de a fi închisă în spatele dubei auzi doar o frântură din conversația care reîncepu între șoferul dubei și cel al daciei ”ai spus că nu vor fi probleme!”; ”Nu sunt! ea e doar timidă”; ”Ar fi spre binele ei să nu fie.....”. Închisă în spatele rece al dubei pițipoanca își dădu seama ce greșeală imensă făcu și ce se va întâmpla cu ea.

În creierii nopții, pe un câmp de pe undeva de pe-afara Pașcaniului, o dubă merge încet pe un drum prost, de țară, îndreptându-se spre Spania cu o nouă captură ușoară adunată de pe undeva de prin creierii Moldovei.

one of us.. -part 2

În lumina soarelui de seară, înarmate cu ochelari de soare exagerat de mari și cu un strat protector de machiaje care ar fi putut să le protejeze și de cea mai intensă furtună solară porniră amândouă spre buricul pământului, spre centrul orașului Pașcani. Deși mic, Pașcaniul este un oraș periculos deoarece toată lumea cunoaște pe toată lumea. Pițipoanca cunoștea foarte bine riscurile unui astfel de oraș pentru că nu o dată a fost certată de mamă-sa deoarece a dansat pe vreo masă la vreo petrecere sau că a bătut cine știe ce fetiță care i-a făcut ochi dulci vreunui fost prieten de-al ei. Însă toate astea se întâmplau de obicei în timpul anului școlar pentru că, pițipoanca noastră împreună cu prietena ei urma orbește niște legi nescrise care îi cereau ca în timpul verii să fie permanent singură și permanent interesată de vreun bărbat respectat prin orașul lor.

Din fericire pentru ea, conversația plictisitoare pe care o purta cu Flory :X pe drum nu a ținut prea mult, aceste fiind unul dintre avantajele unui oraș mic dacă ai o prietenă proastă care s-a dezvirginat singură în vreun accident la leagăne când era mai mică. Flory :X nu putea suporta băncile din centrul orașului și chiar le evita pe cât posibil considerându-le ”pline de toți proștii și toți țăranii” dar acceptă să se așeze pe una din ele și să bea o Granita atunci când pițipoanca vru asta.

Sorbind cu nonșalanță din paharul plin de chimicale amândouă priveau cu ochelarii lăsați exagerat de mult pe nas după băieții interesanți care treceau. Flory :X era foarte bine-dispusă și saluta pe toată lumea care întorcea capul după ele doar pentru ca mai apoi să îi aducă la cunoștință prietenei sale cele mai noi bârfe și minciuni despre acea persoană, pentru că, Flory :X și alte fete ca ea erau un mecanism foarte precis care niciodată nu rămânea în urmă pentru transmiterea informațiilor de tot felul în legătură cu orice persoană. Pițipoanca în schimb nu era în apele ei și mai mult, nu dădea două cepe degerate pe tot ce spunea prietena ei de la grădiniță. Se vedea clar că nu este în largul ei dar Flory :X prefera să o ignore și să creadă că iar s-a certat cu mă-sa sau ceva asemănător când ea, defapt nu își putea lua gândul de la mesajul primit în acea dimineață. Erau atâtea lucruri care o copleșeau și pe care nu le mai putea stăpâni în continuare încât îi venea să urle de nervi, dar desigur asta în ființa sa interioară, pentru că la exterior era calmă și chiar întorcea capul după vreun băiat pe care ar fi vrut să-l ”cunoască mai bine”.

Într-un final, obosită de prietena ei enervantă se ridică de pe bancă și îi ceru prietenei sale să meargă acasă. Nu era deloc impresionată de viața orașului și observă că aerul proaspăt nu-i face bine, deși așa crezuse la început. Flory :X știa că ceva serios s-a întâmplat și bătea apropouri în legătură cu diverse probleme pe care fata le-ar fi putut avea, însă nu îndrăzni să spună ceva mai ales că n-o mai văzuse în starea asta pe colegă-sa și nu știa ce s-ar fi putut întâmpla.

Pe la intrarea în cartierul lor, 2 dacii albe le așteptau pe cele 2 fete. Patru băieții stăteau rezemați de mașini. În general purtau treninguri albastre Mike și ascultau nu prea tare, pentru că știau părerea pițipoancei despre acest gen de muzică, o manea de jale. Când fetele se apropiară, doi dintre ei se urcară la volanele mașinilor și începură să ambaleze motoarele ca și cum n-ar fi avut ceva mai interesant de făcut. Ceilalți,cei mai bine-făcuți dintre ei, salutară fetele și le invitară în cel mai politicos și blând mod pe care îl cunoșteau la o tură cu ei, promițându-le că le vor aduce acasă înainte ca părinții lor să se îngrijoreze. Pițipoanca știa deja că nu vrea să meargă cu ei, mai ales din cauza faptului că vreo 2 erau din clasa ei și nu își permitea ca din nou. întreaga clasă să o bârfească pentru cine știe ce prostie ar fi făcut. Totuși, ea stătea cu băieții și flirta cu ei doar din cauza faptului că acasă n-o aștepta nimic mai bun de făcut decât să se certe cu maică-sa.

Flory :X profită de această ocazie care, în opinia ei, era exact ceea ce avea nevoie pițipoanca ca să se mai clameze, așa că o azvârli mai mult cu forța pe fată într-una din dacii, ușile se închiseră, iar ei demarară în trombă spre o destinație doar de șoferi știută.

După câteva ture și câteva liniuțe între cele 2 mașini, Daciile se opriră în fața unui oarecare bloc. Acolo Flory :X coborî și intră în bloc, iar pițipoanca crezu, așa cum era firesc, ca urmează să fie dusă acasă de băieți; în schimb aceștia îi oferiră o cutie cu suc...imediat după ce plecară la fel de brusc ca și prima dată.

Iar ea o bău!

one of us.. -part 1

Afară zi frumoasă, părea doar o altă zi obișnuită de vară. Pițipoanca noastră se trezi cu chef de mall în acea dimineață. Scoase cu grijă un Nokia vechi și zgâriat de sub pernă și citi, mai mult adormită decât trează mesajul primit la ora 3:23 prin care era anunțată că ea e prințesa lui și numai ea e în stare să îi aline suferința. Mesajul mai explică și că el dacă nu o are pe ea se omoară și bineînțeles o ruga să-i dea o a 2-a șansă. Pițipoanca, care între timp făcuse o față îngrijorată aruncă dintr-un gest telefonul undeva prin cealaltă parte a patului și se ridică domol și nesigur căutând cu privirea telecomanda. Într-un final o localiză dar din păcate nu era prin apropierea ei, ci era pe undeva pe lângă tastatură, lângă un pahar gol de suc pe care l-a savurat în seara precedentă. Din păcate programul ei obișnuit de a asculta taraf tv după ce se trezea era nevoit să mai aștepte.

Într-un final se ridică din pat și privi în urma ei cum jumătate din pilotă era pe jos împreună cu o pernă, se mai gândi și că ar trebui să facă cineva curat acolo, dar se rezuma la a se duce la computer și a-l aprinde. Nu avea răbdare să aștepte să se încarce așa că plecă spre bucătărie sperând că au mai rămas ceva cereale de săptămâna trecută. Pe masă găsi câteva sandvișuri lăsate de mă-sa înainte de a pleca la servici însă aveau cașcaval, iar ei i se părea că de la cașcaval se îngrășa îngrozitor... Se mulțumi în schimb cu o cană din cafeaua pe care maică-sa o făcuse cu mai bine de 4 ore în urmă , pe care o băgă la microunde. În timp ce aștepta acel clinchet care o anunța că poate să-și bea cafeaua dădu perdeaua la o parte și încercă să rezolve simple întrebări cum ar fi, de unde se aud manelele acelea îngrozitoare. Se consola cu gându că ea nu ascultă manele ci doar muzică lăutărească și chiar s-ar fi supărat îngrozitor dacă cineva ar fi ascultat o manea pe telefon cu ea de față. Însă prietenii ei știau că la petreceri ea e prima care se urcă pe mese și dă din șolduri pe vreo melodie de-a lui salam; ea se scuza atunci râzând larg în fața lor li câteodată chiar exclamând ”hai bă că la o petrecere, o melodie acolo merge!”. Oricum, de îndată ce auzi sunetul mult așteptat își luă cafeaua și o așeză lângă computerul care încă își mai încărca anumite setări, apoi porni messengerul și internetul aproape în același timp și alese un status format din versurile un ei noi melodii de-a lui Puya bineînțeles acstea fiind urmate de ”||)) ||\\|| ||)) - treabă” și adresa ei de hi5.

Așa își petrecu pițipoanca noastră o bună parte din zi, uitându-se pe anumite profile de hi5 ale anumitor băieți care erau respectați pentru mușchii lor prin liceul ei sau din când în când mai vorbind cu vreun cunoscut care intra pe ea de prin lista de mess...

Observând că se apropie ora 5 și maică-sa trebuie să se întoarcă acasă, dorind să evite o altă întâlnire cu ”comunista” apucă din nou acel Nokia pe care îl găsi în același loc în care îl aruncase în acea dimineață și căută timp de vreo 2 minute un număr de telefon al unei oarecare Flory :X.

Apoi duse telefon la ureche și așteptă să audă soneria ca să poată închide înainte ca Flory :X să răspundă. Această operație avu succes pentru că î mai puțin de un minut telefonul sună iar pițipoanca, știind cine este răspunse fără să ezite cu un zglobiu ”Cefacifată?!”, apoi în urma unei convorbiri scurte în care au stabilit că Flory :X nu mai are minute multe, au hotărât să se întâlnească în fața blocului în 30 de minute și să meargă la un suc pe o terasă ”pe unde sunt mai mulți băieți ”, apoi urmă o sesiune foarte intensă de machiat. Pițipoanca ar fi semănat mai degrabă cu o pânză pe care un pictor nu prea talentat își așterne culorile decât cu o fetiță de 15 ani, dar asta nu o deranja, pentru că avea impresia că adevărata ei personalitate nu poate exista fără farduri și chiar avea dreptate, pentru că în ultimii ani nu s-a arătat în public, nici măcar în fața bunicăsi în scurtele vizite la țară pe care le făcea mai mult obligată de mă-sa atunci când mai intra în vreo belea pe la școală.

Pițipoanca întârzie față de ora stabilită mai mult din obișnuință decât din urgentă lipsă de timp dar asta nu o făcu pe prietena sa să fie vreun pic supărată și mai mult chiar amplifică reacția pe care cele 2 pițipoance o avură în fața blocului în momentul întâlnirii.

Continuarea....mai încolo...sper că v-a plăcut, iar chestia asta nu e decât dovada care mie îmi trebuie că pot să scriu și serios....oarecum.... :D